Buna seara, știe cineva un grup de matrimoniale în vederea căsătoriei? Am tot căutat, dar fără niciun rezultat. Dacă cineva de aici e interesată, pot spune că dețin garsonieră confort 2, zona periferică destul de bună, butelie recent încărcată si boiler de 80 L. Cu partea materială nu stau rău, mi-am reparat frânele la bicicleta si daca o scot pe millanuncios, scot lejer 150 pe ea, plus ce am strâns de-o parte…nu mai intru în detalii. Am corp atletic, privire de șoim al patriei, îmi mai fuge câteodată ochiul drept, dar nu mult ca stiu sa disimulez. Fac zilnic 10 flotări, iar când merg la chinezi după pâine, mereu o fac în pasul strengarului, așa mă mențin în formă. Pe plan sentimental recunosc că tocmai ce am ieșit dintr-o relație, toxica pentru mine, bine nu era tocmai relație, tipa nu știa că o plac, de fapt nici nu mă cunoștea. Acum sunt complet refăcut si pregătit să fac o altă femeie fericită. Femeia de lângă mine va avea lângă ea un tip sensibil si romantic, am avut oracol de mic si stiu toate formulele de agățat, gen „ești o floare ești un crin, ești parfumul cel mai fin” „din Oceanul Pacific….”, „pe o bară…” din astea. În același timp va avea un tip dur care o va proteja, pentru că de 3 zile ma uit pe You tube la filme cu Jet Li si pe lângă „stilul bețivului” si „lovitura cocorului”, am învățat niste scheme noi, gata să le aplic. Simțul umorului nu-mi lipsește, pe lângă zece bancuri cu Bulă, m-am perfecționat în cele cu Alinuța sadica si mai nou fac stand-up comedy în fața unui public restrâns deocamdată, compus dintr-un spaniol surd, vecin de-al meu. Sunt cunoscător de câteva limbi străine, gen franceza ” chescă vuzave prepare pur ojurdui”, „mon petit oazo aprisa volet”, un pic de italiana „cantare, volare, mangiare”, spaniola e ca si a doua limba maternă… si puțin de japoneză, ce am mai prins si eu de la Songoku. Felul meu petrecăreț, poate bine dispune orice femeie, stiu sa joc sârba, tarașelu, elasticul, podul de piatră și multe altele. Sunt o fire complexă și nu mă pot descrie în câteva rânduri, tocmai de aceea îmi place să fiu descoperit. Am cei 7 ani de-acasă, petrecuți mai mult pe lângă casă, îmi plăcea mult să mă joc pe afară. Sunt gospodar, mai înainte am fiert gogonelele să fac niste zacuscă. Despre tema sexuala prefer să nu aduc vorba, am fost cu foarte multe femei, până mi-au tăiat ăștia de la Vodafone internetul, acum traiesc din amintiri așa…Va pup politicos pe obraz si de ce nu, chiar pe buze! O seara frumoasa!”