Oștirea țării
,,Uniforma mi-e dată la curățat. M-am pișat pe ea când am văzut cum a cedat guvernul nostru la Viena!” Așa a zis, revoltat, un ofițer, în august 1940, când ni s-a impus să cedăm peste 42 de mii de kmp din Ardeal, justificând că a venit la o paradă militară în civil.
Armata Țării Românești este esență de fibră națională și cea mai importantă instituțiune a statului român. Pentru Eminescu, armia era ,,organul puterii fizice a poporului românesc”. Dacă din muzee dispare ultima țărancă pictată de Grigorescu, dacă e arsă de invadatori ultima casă de români, tot n-am murit cu totul. Dacă din toți bărbații țării mai supraviețuiește un oștean cu muierea lui, nația română e salvată. Că militarul nostru are genă de războinic. Iar asta ne-o arată istoria, nu eu. Militarul nostru – că e biată cătană sau ofițer – singur fiind, va cânta ,,Trece-ți batalioane române Carpații!” Și va face prunci cu creștina lui, care și ea va cânta la fel. Și va făptui la fel.
Un militar nu e un om cu ifose. El mănâncă ghiveci călugăresc și trăiește.
Pământul țării noastre e amestecat cu oase de ostași. Peste tot există cimitire, morminte, gorgane din Evul mediu. Ei s-au bătut pentru pământul țării, moșie care azi e dată pe nimic la străini, în vreme ce românii se sfâșie.
Așa cum elevul nu e egal niciodată cu dascălul său, așa cum fiul nu e egal niciodată cu tatăl său, un militar nu va fi niciodată egal cu un civil.
Oștirea țării a pus România pe hartă.
,,Îmi fac datoria” pentru un oștean înseamnă să se pregătească în fiece zi dată de Dumnezeu pentru război. El și acasă stă în tranșee. El ține la strămoși, el ține la tradiții, el se roagă în biserică, suferința țării e și-a lui. Asta face el. Iar când sună goarna, când țara i-o cere, luptă pentru patrie și moare pentru patrie. Pentru că așa a fost creat și așa a fost instruit. De aceea, trădarea unui militar nu poate fi pedepsită cu degradare, ci cu împușcare.
Fără comandanți buni, armata e moartă. Nu are cap, nu are ierarhie. Ca și poliția, armata a fost slăbită din interior. Prin tot felul de avansări (,,Ploaia de stele”), prin filiera încadrărilor directe (nu ofițeri care au luat-o de jos, de la liceu militar!), prin nepotisme afișate, prin pseudo generali, prin finanțare. Și prin ciorba făcută în creierul unora, cea cu echivalarea pensiilor militare cu pensii, chipurile, speciale.
Unii se joacă de-a armata. Militarii de soi simt asta cu durere. Până la urmă lanțul cedează de la zaua cea mai slabă. Acum ceva ani, un ministru tembel a tredenumit oștirea ,,Ministerul Apărării”. Mi-am dat seama de lucrătură, că era fără ,,Naționale”.
O armată puternică înseamnă oameni potriviți și înzestrare. Și mai înseamnă ceva deasupra tuturor: suflet românesc. O armată puternică e obligația istorică a poporului român. De la vrăjmașii din interior și din afară nu ne putem aștepta, ca de atâtea ori în istorie, la nimic bun.
