„La postul trupului și al sufletului se adaugă şi un altfel de post, despre care se vorbește foarte puțin: postul mediatic. Să ne înfrânăm de la folosirea mediilor digitale. Postul de la mediile digitale ne va ajuta să ne dăm seama cât de dependenți suntem, cât de ‘drogați’ suntem folosind tehnologia. Tehnologia este o binecuvântare, însă contează foarte mult cum o folosim. Să ne propunem ca măcar în prima săptămână a Postului Mare să nu folosim deloc mediile digitale, să închidem rețelele de socializare, să le blocăm și să folosim pentru comunicare doar telefonul. Dacă, de pildă, înainte luam o carte în mână şi stăteam câteva ceasuri cu ea, acum gândim ‘whatsappeşte’. Nu ne mai putem concentra şi să ne lăsăm absorbiți de ceea ce facem”
Episcopul Huşilor, Ignatie