Site icon Clubul de ras.ro

Comunicat de presa

Asociația Răposaților cu drept de vot din județul Teleorman solicită guvernanților o serie de clarificări cu privire la obligațiile care-i revin în caz de referendum.

1. Mai e Liviu Dragnea șef PSD în luna octombrie?

Daca da, ok, Lazăre, trezirea! Ia-ți buletinul și umblă!

Daca nu, și îl mătrășesc camarazii de partid, dupa cum se zvonește, se cam schimbă lucrurile. Robul lui Dumnezeu, Liviu, era singurul cu harul învierii morților și transportul lor către secțiile de votare.

În aceasta situație, membrii asociației își exprimă dorința de a fi lăsați în plata Domnului și programul obișnuit de concerte de harpă.

2. Dacă se întâmplă totuși să fi chemați la vot, locatarii domiciliați în lumea drepților întreabă respectuos daca se ia în considerare și viața lor sexuală din timpul vieții. Ar fi totuși suspect să se afle că a votat pentru familia tradițională vreun soț infidel, ajutat de soția indignată să cadă un pic de la etajul 8.

3. Există vești contradictorii cu privire la opțiunile părintelui Pomohaci. Se cer lamuriri suplimentare în acest sens.

4. Pentru care din familiile tradiționale trebuie votat? Modelul Dragnea sau Tăriceanu? Că ei par a fi mult prea open-minded chiar și pentru cei mai îndrăzneți progresiști.

5. Există vreo înțelegere preelectorală cu îngerii responsabili cu buna funcționare a lumii de dincolo? Că ăștia sunt unisex și ar fi cam nasol să iasă conflicte pe acest subiect.

Oricum situația e delicată pentru că încă nu se știe dacă Dumnezeu e bărbat sau femeie. Și cum neștiute sunt căile Domnului, trebuie votat cu prudență.

Odihna lor veșnică dă-le-o lor, Doamne.”

Marcel Bartic

Exit mobile version