Mai jos cateva poze cu Vama Veche din anii ’80 inaintea balamucului de acum.
Sursa imaginilor de unde le-am luat si noi.
Razuieste aici daca vrei un monitor nou!
Razuieste aici daca vrei un monitor nou!
Mai jos cateva poze cu Vama Veche din anii ’80 inaintea balamucului de acum.
Sursa imaginilor de unde le-am luat si noi.
In salbaticia acea de pe plaja exista parca ceva cu adevarat deosebit…
Dezvoltarea in Vama Veche trebuia oprita si pastrata la stadiul anilor 90 – cel mult! Azi a devenit un kitsch plin de teribilisti pseudo-vamaioti si fitosi de Bucuresti. Au disparut elementele cheie: nudismul, corturile de pe plaja, oamenii pasnici cantand la chitara la un foc lin seara. Devine, treptat, un alt fel de Costinesti. Merg acolo de mic, am observat distrugerea locului treptat pana acum la 34 de ani. Acolo am invatat sa cant la chitara. Am un sentiment aprig de oftica revoltatoare, dar cand urlu, toti pleaca capul, deoarece sunt niste oi ignorante. Asta este poporul roman! Este anul 2016 iar eu, un constantean adevarat ce fac plaja de pe la 6 ani in zona cu parintii, renunt acum la Vama Veche. A ajuns o mizerie scumpa si fara caracter. Un KITSCH, la fel ca toate lucrurile facute de noi romanii, deoarece habar nu avem cum sa ne conservam valorile si sa le mentinem la nivelul de simbol si mandrie. Locul si-a pierdut valoarea si simbolul boemic, iar peste tot dai de rahati, cioburi si gunoaie. Renunt din acest an la Vama Veche, cu mare parere de rau. Aceasta Vama Veche nu ma mai reprezinta. Cu stima si regret, Alexandru.
Interesant comentariul. Am mers prima oara in Vama prin 1998 cred, inca nu era „dezastrul” descris de Alex, dar deja incepuse „dezvoltarea”….
Necazul e tot timpul acelasi. Cautam locuri frumoase pe unde sa ne ascundem de „civilizatie”, le gasim, ne plac, suntem incantati, povestim la cunoscuti si prieteni si apoi se duc si ei. Si se duc si alti prieteni de ai lor. Si fenomenul continua ca in orice sistem piramidal, pana incep sa vina si cei de care fugim si datorita carora cautam locurile necunoscute de care vorbeam la inceput. Deci e un cerc vicios. Dar raman la parerea mea: nu ne deranjeaza neaparat numarul de oameni, cat calitatea lor si aici avem o mare problema.