Site icon Clubul de ras.ro

Nu știi în ce an suntem? Ei bine, este luna Decembrie 2020!

LCK e de 22 luni în închisoare, a primit 7 ani cu executare într-un proces care, timp de șase luni, a ținut prima pagină a agențiilor media din toată lumea. Nimeni nu credea că o să piardă poziția de procuror european, dar orchestra a cântat extraordinar. Adina Florea, Lia Savonea și Lucian Netejoru primiseră acum doua luni de la domnul Președinte Dragnea Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer în semn de deosebită apreciere și recunoștință pentru devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă în întreaga lor activitate pusă în slujba intereselor României (am extras din comunicatul președinției). Da, Klaus Iohannis nu a mai câștigat al doilea mandat. Acum e la Sibiu, lingâdu-și rănile, luptând cu procesele lui penale. A pierdut la mustață în fața lui Dragnea. Clujul și Oradea au fost albastre, restul orașelor au fost toate roșii, deși lumea a ieșit la vot, dar miile de autocare care s-au plimbat în cele doua zile de vot de la țară la oraș, acolo unde a fost nevoie, au înclinat balanța. A doua zi după ce a căștigat a impus starea de urgență. Jandarmii în grupuri de 3-4, înarmați cu arme automate și muniție de război, patrulează pe bulevardele principale. În intersectii sau piețe vezi câte un transportor blindat plin de militari bine hrăniți fumând de plictiseală. Asta nu înseamnă că nu au de lucru. Grevele și protestele s-au înmulțit, ieri de exemplu s-au strâns aproape zece mii în Piața Victoriei, așa de mulți nu se mai strânseseră decât la moartea ziaristului ăla, pe care îl dăduse afară Gușe de la Realitatea Tv în aprilie 2019. Se mutase săracu’ online, dar nici acolo nu l-au lăsat. 
În sfârșit, o parte a populație e mulțumită. Da, cei angajați la stat că lor li s-au mărit iar salariile, plus că își pot lua alimente și medicamente direct de la depozitele de stat, la prețuri modice. 
Ceilalți, poporu’, au început să facă ce făceau și înainte de ’89, să stea la cozi, să facă speculă, să își cultive grădina, să se descurce în general. Nasol e cu moneda, că nu prea știi cât e, ieri era 8.60 un euro, azi de abia îl găseai la 11, plus că de la bancomat nu poți să scoti mai mult de 500 lei. Nasol e și cu căldura și cu curentul. De când Radetul a intrat în faliment, acum fiecare încearcă să își monteze centrală de apartament. Și-o instalează noaptea, așa pe șustache, că autorizațiile costă enorm. 
Acum parca e mai liber pe strada, nu mai sunt așa de mulți oameni. Stau mai mult în casă la televiziunile de știri care toate, da, absolut toate, vorbesc doar de familia prezidențială și de decizia istorică a României de a ieși din UE. Rezultatul referedumului a fost categoric, 66.6% au votat pentru ieșire…

Azi ne-au făcut cu mâna de pe scara avionului (e unul frumos, nou-nouț, luat de Tarom pentru oficialitătile statului) Irina și Liviu Dragnea. Este foarte drăguță, diafană, așa cu mănușile alea albe aduce cu Jacqueline Keneddy. Sunt îmbracați cam subțire, dar au zis că merg o lună de zile la reședința din Brazilia. Liviu e și el mai prezentabil. Parcă nu mai are cearcănele alea urâte și a fost și la dentist. Parcă a întinerit cu zece ani. Arată mai odihnit și oarecum satisfăcut. Pleacă liniștit în vacanță. Tocmai ce și-instalat guvernul lui. Domnul Vâlcu, primul-ministru, i l-a prezentat; toți ca o familie: Rădulescu la Interne, Nicolicea la Justiție, Dăncilă la Cultură, Pop la Educație, Serban Nicolae la Economie, Fifor la armată, Iordache la transporturi. Nu, nu l-a uitat pe Codrin Ștefănescu, el este de un an jumate guvernatorul BNR.

Exit mobile version