Suntem un neam de batausi
- În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească.
- Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși:
- Noi nu parcurgem un drum, noi îl batem.
- Chiar și când suntem gânditori, ne bate un gând.
- Inima noastră de român nu pompează, ci bate!
- Pantofii noștri nu ne rod, nu ne sunt mici sau mari, ci scurt – ne bat.
- Ca să urezi de bine cuiva îi spui: „Bată-te norocul să te bată!”.
- Când pleacă cineva îi urezi: „Cale bătută!”
- Unul dintre dansurile tradiționale din zona Moldovei este „Bătuta”.
- Laptele nostru nu-i fermentat, ci e bătut.
- Noi nu ciocănim, noi batem la ușă.
- Și vântul bate pe afară.
- În loc de ghinion, ești bătut de soartă.
- Ca să fiu mai credibil, spun: „Să mă bată Dumnezeu!”.
- În loc să vorbesc degeaba, eu îmi bat gura.
- Şi mai este și un proverb românesc: „gura bate fundul”.
- Când încheiem o afacere, noi batem palma.
- Dacă vezi ceva special, bate la ochi!
- Dacă faci ceva și te oprești, numaidecât auzi: bate fierul cât e cald!
- Avem chiar și un fel de a pregăti fasolea, fasole bătută!
- Când nu mai avem chef de ceva, nu ne mai batem capul!
Când aplaudăm, noi batem din palme!
Când vorbești mult și fără rost, noi batem apa-n piuă!
Când nu înțelegi, bați șaua să priceapă iapa!
Dacă spui prostii, bați câmpii!