Controale medicale

O băbuţă intră într-un spital, să caute un dentist. Citeşte pe o uşă : “Stomatologie”.
– Ăsta-i cu stomacul, zice băbuţa.
Pe uşa de alături, vede scris : “Ginecologie”.
– Da, ăsta-i cu gingiile, zice băbuţa şi intră în cabinet. Auzi, maică, matale eşti dinţaru’?
– Nu, zice doctorul, eu sunt pi****u’, dinţaru’ e vizavi.

Un ţigan îşi bate nevasta de-i învineţeşte gura şi ochii. Vine doctorul s-o vadă şi-i zice ţiganului:
– Mă, ţigane, de ce-ai bătut-o aşa de rău peste gură?
– Da’ ce era să fac dacă e rea?
– Puteai şi tu s-o baţi peste cur.
– Dom’, doctor, da’ de cur e bună, de gură-i rea!

Un tip agaţă o tipă şi o duce acasă. Înainte de culcare, tipul iese din baie scuturându-şi mainile, pe jumatate ridicate.
– A, zice tipa, precis că eşti doctor, pentru că numai ei îşi scutură mâinile după ce se spală.
Dimineaţă, tipa îi spune:
– Ţi-am ghicit şi specialitatea : eşti anestezist.
– Cum aşa? se miră tipul.
– Pentru că azi-noapte n-am simţit nimic.

La ghişeul de informaţii al unui mare spital, apare o ţigancă care întreabă:
– Doctorul care ghiceşte în pişat a venit?
– Vai de mine, cum puteţi vorbi aşa? N-a venit.
– Când o veni, să-i spui că l-a căutat o doamnă.

3 oua si multe p…i

Ion si Gheorghe la pescuit.
La un moment dat Ion prinde o broasca testoasa. Broasca se implora de Ion sa-i dea drumul, ca-i da in schimb 3 oua care ii vor indeplini cate o dorinta de cate ori va sparge cate un ou. Ion accepta, cu conditia sa primeasca si Gheorghe 3 oua, ca doar sunt prieteni.
Testoasa accepta, cei doi primesc cate 3 oua fiecare.
Bucurosi nevoie mare, se despart, dandu-si intalnire peste exact un an in acelasi loc in care s-au despartit, pentru a vedea cum li s-a schimbat viata in bine dupa aceasta fericita intamplare.
Dupa un an apare Ion cu o limuzina, imbracat intr-un costum Armani, cu un lant gros la gat pe care scrie „Jonny the best”, musculos; ce mai, arata traznet.
Gheorghe, ca vai de el, imbracat in itari, ca tot omul sarac si amarat.
Ion:
− Pai bine, Gheorghe, eu am ajuns acasa, am spart un ou si mi-am dorit sa am un oras in SUA care sa fie numai al meu. Apoi am mai spart un ou si mi-am luat nevasta pe Miss Univers. Al treilea ou l-am spart pentru a arata asa cum arat. Tu cum de nu te-ai schimbat deloc, ba parca arati mai amarat decat inainte?
− Apai, mai Ioane , sti tu, cu necazurile vietii….
− Dar cu cele 3 oua ce-ai facut? Nu le-ai folosit?
− Pai sa vezi: ajung acasa, cand sa intru ma impiedic de prag si sparg un ou. Fara sa vreau, am injurat ” Mii de p…le”, sti tu, asa cum injur eu de obicei. Nu ma dezmeticesc bine, si in toata casa mea era plin de p…le: pe pat, pe masa, peste tot. A fost musai sa sparg al doilea ou si sa-mi doresc sa dispara toate p…lele din casa, ca nu era chip altfel.
− Pai bine, si ti-a mai ramas un ou…
− Mda, dar a trebuit sa-l sparg sa vina p..la mea inapoi..

Cu si despre copii

O discutie intre doi copii in camera lor . Baietelul catre fetita:
– Ce-i vei cere lui Mos Craciun anul acesta?
Fetita:
– O papusica Barbie. Dar tu ?
Baietelul:
– Eu ii voi cere un Tampax!
Fetita:
– Tampax ? Ce e asta ?
Baiatul:
– Habar n-am , dar zic astia la televizor ca daca-l folosesti poti merge la plaja in fiecare zi, sa mergi cu bicicleta , la piscina, sa dansezi , sa alergi , sa faci o multime de lucruri ….fara ca nimeni sa-si dea seama!

Într-un cabinet medical, intră o blondă cu un copil în braţe:
– Domnule doctor, copilul meu nu se simte bine.
Se uită doctorul la copil, îl întoarce pe toate părţile, după care zice:
– Dezbrăcaţi-vă!
– De ce? se miră blonda. Eu mă simt foarte bine, copilul este bolnav.
– Trebuie să facem altul. Lu’ ăsta nu mai am ce să-i fac.