Am intrat în posesia traducerii în limba română a discursului domnului DonaldTusk (DT) și a conversației dintre translatorul română-română (T) si doamna Viorica Dăncilă (VD). Redau aici.
DT: Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce, împreună cu dumneavoastră, afacerile noastre europene comune în acest semestru al primei președinții române a Consiliului Uniunii Europene.
VD: Ce zice? Ce zice?
T: A zis doar “bună ziua”, politicos. Vorbește în limba română.
VD: A! E in română? Aplaud?
T: Da, da. Aplaudați când aplaudă si ceilalți. Și zâmbiți larg.
DT: Sunt convins că, în aceste șase luni, veți interpreta cu energie și înțelepciune o adevărată Rapsodie română. Sunt sigur că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică, de românească și de europeană ca muzica lui George Enescu.
VD: Ce zice? Ce zice?
T: Zice că nu are încredere in președinția românească.
VD: În preșidenție?
T: Președinție.
VD: Mă rog. Klaus e de vină. El e preșidinte. Aplaud?
T: Da. Aplaudați. PreșEdinție.
VD: Da, da, știu. Preșidenție de la preșidinte. [Silabiseste cu mâna sub barbie] Pre-Și-Din-Te. Așa țin minte cel mai ușor. Pre-Și-Din-Ți-E.
T: Nu mai contează. Aplaudați.
DT: Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că știu cât de rezistentă și de creativă este națiunea română. Cred că, sub bagheta dumneavoastră, orchestra va găsi sunetul potrivit și că veți face tot ce vă stă în putință pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei.
VD: Și acuma?
T: Zice că o să pierdem vremea șase luni.
VD: E de rău?
T: Așa pare
VD: Aoileo! Lasă că le fac o masă cu sărmăluțe și sălățică boeuf.
T: Nu contează. Aplaudați.
VD: Da, da. Aplaud.
DT: Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului: “Omul sfințește locul.”
VD: Acuma zice bine, nu?
T: Nu chiar, e ironic.
VD: Ce e aia?
T: Zice că sunteți o rușine, dar într-un mod foarte subtil.
VD: Subtil?
T: Nu contează…
VD [silabiseste cu mâna sub bărbie]: Pre-Și-Din-Ți-E
DT: Am încredere, de asemenea, că veți acorda importanța necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial.
VD: A zis că are încredere!
T: Tot ironic…
VD: Nu știu ce e aia
T: Adică zice altceva, adică pe dos decât zic cuvintele.
VD: Tot nu înțeleg. Mă vorbește de rău, nu? Lasă că fac o masă neconfictuală pentru el, ca să fie bine. Fac o sălățică, sărmăluțe, piftiuță și o fripturică la cuptor.
T: …
După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie: “Se apropie viitorul, se aude, se vede Gândurile pe care le trimit spre el se-ntorc mai repede ca altădată. Și-mi trec scântei șuierând în viteză prin suflet, vestindu-l întruna.”
VD: Acuma? Nu înțeleg nimic!
T: E o poezie, dar e de prin clasa a doișpea…
VD: ah…
T: mda…
VD: Aplaud?
T: Da…
DT: În mare măsură, depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever. La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepția noastră comună în privința viitorului Europei. Celor care, își imaginează că în Uniunea Europeană, e un semn de putere să acționezi în afara regulilor convenite și să găsești scurtături , le spun că se înșală. Este un semn de slăbiciune.
T: Acum a zis de rău!
VD: Aoileo!
T: Mda. A zis urât…
VD: Ce a zis, mămică?
T: A zis să nu mai răsturnați masa?
VD: Nu răsturnăm masa că se varsă sălățica. Cum să răsturnăm! Doamne iartă-mă…
T: Nu doamnă, zice să nu mai furați și să nu mai încercați să scăpați de pușcărie
VD: Mămică, da’ nu io fac. Liviu, Florin, Darius și ceilalți. Io fac ce-mi zice ei. Stai că mă ridic să îi zic că nu io fac.
T [impacientat]: Nu, nu, nu. Stați jos. Aplaudați.
VD: Da. Da. Aplaud.
DT: Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta!
T: E foarte rău.
VD: Rău?
T: Da. Zice de #rezist, de #hastag. Zice sa continue lupta. E cu ei!
VD: Aoileo! Asta nu e bine. Liviu a zis că ăia sunt răi. Cică face mișto tot timpul de mine.
T: Da. Face.
VD: Îi chem si pe ei la masă. Să ne împăcăm. Sălățică boeuf, piftiuță, sărmăluțe, fripturică la cuptor. Fac si icre! Orice om îi place icrele.
T: Da, doamnă.
DT: Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna și că uneori, după cum spunea Mircea Eliade: “Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric.” Și amintiți-vă și de aceste vorbe ale lui Andrei Pleșu: Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre.”
VD: A zis de Peleș! Facem masa la castel! Da! Am mai făcut. Sălățică, pifti…
T: Pleșu, doamnă!
VD: Da, Peleșu’. Castelul. La Sinaia. Vorbesc cu Liviu să îl luăm.
T: Nu, doamnă. Pleșu. Fără primul E.
VD: Ah… și ăsta unde e?
T: Nu contează. Faceți masă.
VD: Da, da. Sălățică, piftiuță…
DT: România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea, prima mașină a fost Dacia o mie trei sute (1300) a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster. Totuși, mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii și sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionescu sunt toți eroi ai imaginației mele. La fel ca sportivii de seama Nadiei Comăneci și a Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume.
VD: Comăneci, Halep, le știu pe fete. Ăilalții cine e?
T: Tot de prin a doișpea.
VD: Ah…
T: Mda…
VD: Eh…
T: Da…
VD: A zis si de Dacia, nu?
T: Adică, zice de autostrăzi
VD: A, păi ce zice? Că nu avem..
T: Exact
DT: Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei campionilor europeni la fotbal de la Sevilla, din 1986, când Steaua București a învins Barcelona. Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.”.
VD [începe să strige]: Steaua! Steaua! Steaua!
T: Doamnă! Opriți-vă!
VD [se rușinează]: Da’ a zis de fotbal. Hai Steaua!
T: E o analogie. Zice tot de #rezist. E cu ei.
VD: Analogie?
T: Nu contează
VD: Iar m-a lăsat Liviu singură
T: Zâmbiți si aplaudați.
VD: Da, da. Așa a zis si Liviu…
T: Da…
VD: Îi invităm pe toți la masă, nu? Facem masă mare…
T: Nu mai contează…
VD: Sălățică, piftiuță…