Un poet se plimba prin parc, aprofundat in gandurile sale, cand, deodata, din spatele unei tufe de flori superbe apare o fata extraordinar de frumoasa. Deodata, inspirat de minunata aparitie, decide sa-i scrie o poezie acolo, pe loc. Se cauta, dar nu gaseste nimic pe care sa scrie poezia. Atunci, timid, o intreaba pe prea frumoasa domnita:
– Nu va suparati, aveti din intamplare nisrte hartie?
– Imi pare rau, nu am. Si eu m-am sters cu niste frunze.